Puţin cunoscută la noi şi pe nedrept uitată de americani, Victoria Claflin Woodhull, a fost o pionieră a generaţiei sale, iar, prin ideile şi idealurile ei, o femeie cu 100 de ani înaintea vremurilor pe care le trăia.
Marele ideal al Victoriei Claflin Woodhull a fost acela de a ajunge primul preşedinte american de sex feminin, ideal cu atât mai greu de atins, cu cât, la acea vreme, femeile nici măcar nu aveau drept de vot, iar originile sale erau unele modeste. Dar, ambiţioasă şi luptătoare, Victoria a devenit una dintre cele mai faimoase femei ale epocii sale.
Desprinderea de destinul tipic al contemporanelor Victoriei
Deşi, în timp, s-a detaşat categoric de femeile contemporane ei, începutul vieţii sale a fost unul similar cu al acestora. Astfel, ea s-a născut în 23 septembrie 1838, în Homer, Ohio, într-o familie tipică, cu 10 copii, primind puţină educaţie şi căsătorindu-se devreme, respectiv la14 ani. Primul ei mariaj, cu Canning Woodhull a durat 11 ani, timp în care s-a născut Byron Woodhull. La doi ani de la despărţirea de alcoolicul Canning, Victoria avea să devină soţia colonelului James Blood.
Dar, până să devină bogată, Victoria Woodhull a trebuit să îşi sprijine familia numeroasă şi săracă lucrând ca mediu şi ghicitoare şi vânzând medicamente. Pentru că tatăl său a fost acuzat de fraudă cu poliţe de asigurare, familia Claflin a trebuit să părăsească oraşul natal. Ca urmare, în 1868, stabilindu-se în New York, Victoria a avut şansa de a-l întâlni pe magnatul feroviar, Cornelius Vanderbilt, pentru care ea şi sora ei, Tennessee, au devenit consilieri spirituali. Pentru a se revanşa, Vanderbilt le-a ajutat pe cele două surori să devină primele femei-agent de schimb de acţiuni. În 1870, ele au deschis propria casă de brokeraj numită „Woodhull, Claflin & Company” şi, tot în acelaşi an, au pus bazele propriului lor ziar, „Woodhull and Claflin`s Weekly”. Prin această publicaţie, Victoria va susţine cu mult curaj cauze radicale ca dreptul la vot al femeilor şi reformele în muncă, una fiind programul de lucru de opt ore, taxe pe venit graduale, modul de repartizare a profitului, politici de bunăstare socială şi demască numeroasele fraude din interiorul pieţelor de acţiuni. Victoria devine chiar şi liderul „Asociaţiei Internaţionale a Oamenilor Muncii” din New York, iar, în 1872, devine o persoană controversată prin publicarea „Manifestului comunist” al lui Karl Marx şi Frederick Engels. Astfel, deţinând importante resurse financiare şi un mijloc propriu de comnunicare, depăşindu-şi condiţia iniţială, începe un nou capitol care va schimba radical viaţa anonimă a Victoriei Claflin Woodhull.
O altă latură avangardistă a personalităţii Victoriei Claflin a fost aceea că, deşi nu era adepta unei religii creştine, acţiona conform preceptelor specifice acesteia. Îi plăcea să nu facă discriminări între categorii sociale total opuse, acordând aceeaşi atenţie atât unei prostituate, cât şi unei persoane de rang înalt. Obişnuia să facă numeroase acte caritabile asigurând hrană pentru cei flămânzi, având grijă de cei bolnavi şi făcând vizite în închisori, aplicând practic ceea ce în religie doar se predica, cum îi plăcea ei să considere.
Platforma electorală a primei candidate la Casa Albă
Un alt capitol al pionieratului Victoriei Claflin Woodhull, şi cel mai important, a fost depunerea candidaturii ei pentru Casa Albă, lucru pe care nu îl îndrăznise nicio americancă până atunci. Deşi era conştientă că nu are şanse de reuşită pentru a deveni preşedinte, era foarte important mesajul care era astfel transmis către Washington. Dar, de parcă nu era destul de inedită candidatura unei femei la preşedinţie, pentru funcţia de vice-preşedinte era propus Frederick Douglass, un candidat de culoare, dar care a refuzat oferta Victoriei.
În mai 1872, în calitate de candidată a Partidului pentru Drepturi Egale, începea o bătălie care, în loc să îi aducă locul suprem de la Washington, avea să îi creeze probleme pe care nu cred că avea cum să le anticipeze, dar care nu ar fi abătut-o de la drumul ales. Deşi, la acea vreme femeile încă luptau pentru dreptul de vot, nu exista o lege care să le interzică să candideze la preşedinţia ţării. Probabil, pentru că nici nu se anticipase că vreun candidat de sex feminin s-ar încumeta la aşa ceva, fie şi măcar cu gândul.
Curajul său extrem se deduce şi din punctele principale ale platformei sale electorale. Prin candidatura sa, Victoria Claflin intenţiona să rezolve nişte probleme importante, dar deficitare, ale societăţii americane şi pe care, cu gândirea ei avangardistă, le considera anormale chiar şi la acea vreme. Problemele ridicate de ea erau legate de abuzurile politice şi sociale, de muncă, emanciparea femeii, îmbunătăţirea drepturilor civile şi abolirea pedepsei capitale, de o nouă lege a divorţului, de dreptul femeii de a decide singură asupra sănătăţii sale. Deşi era ea însăşi femeie, Victoria le critica pe contemporanele sale care erau atât de subjugate de idealul victorian de a se rezuma doar la statutul de mame şi soţii.
Cine s-a încumetat să o susţină pe Victoria ?
Dar, având o platformă electorală atât de nonconformistă, cine erau susţinătorii Victoriei Claflin Woodhull, cea care vroia să schimbe radical societatea americană ? Cei care au avut curaj ca să meargă pe acelaşi drum cu un candidat-femeie au fost sindicaliştii, socialiştii, spiritualiştii, adepţii egalităţii femeilor, un melanj neobişnuit de susţinători, care, toţi, doreau „un guvern al poporului, din popor şi pentru popor”. Dar, chiar cele de la care era de aşteptat să aibă cel mai consistent sprijin, contemporanele sale din „Asociaţia Americană a Sufragetelor” nu i-au fost alături, susţinând chiar un candidat bărbat, pe Horace Greeley. Acest lucru se datora mentalităţii conservatoare a conducătoarelor acestei asociaţii, care au fost şocate de pretenţiile Victoriei Claflin, lucru care scoate în evidenţă prăpastia ideologică dintre Victoria şi contemporanele ei.
Drumul, nu spre Casa Albă, ci spre arest şi faliment
După depunerea candidaturii, un prim obstacol căruia trebuia să îi facă faţă Victoria a fost strângerea de fonduri pentru campania electorală. O metodă prin care intenţiona să strângă bani a fost aceea de a vinde titluri care ar fi putut fi răscumpărate dacă ea ar fi câştigat alegerile, dar nu a reuşit, iar resursele proprii s-au epuizat şi ele.
De parcă nu era de ajuns, în loc să dezbată problemele ridicate de Victoria Claflin, oponenţii săi au început să îi atace viaţa personală în cel mai grosolan mod cu putinţă, calomniind-o, acuzând-o de vrăjitorie, prostituţie, de adulter cu bărbaţi căsătoriţi. Iniţial, reacţia Victoriei a fost un refuz de a răspunde unor astfel de insinuări grave, abuzive, deoarece ea considera că viaţa privată trebuie să rămână privată. Dar, din păcate, abuzurile nu au încetat şi a fost nevoită să se apere public. Efectele negative ale acestor atacuri nu au întârziat să apară, Victoria şi familia ei fiind evacuaţi din casa în care locuiau.
Pe lângă prietenii preşedintelui Ulise Grant, Victoria avea suspiciuni că în spatele gravelor acuzaţii lansate referitor la ea şi rudele sale se afla familia reverendului Henry Beecher, care a refuzat să stopeze răspândirea zvonurilor. Ca urmare, Victoria a publicat în săptămânalul său povestea aventurii reverendului cu o femeie căsătorită, cu soţia lui Theodore Tilton, crezând că rezolvă problema. Dar, situaţia a luat o turnură şi mai gravă, Victoria fiind acuzată de către guvernul S.U.A. de răspândirea de texte obscene. Astfel, deşi nevinovată, prima femeie-candidat la preşedinţia S.U.A. ajunge în închisoare împreună cu sora sa, Tennessee şi soţul său, colonelul Blood. Iniţial, populaţia a fost de partea guvernului, dar,treptat, a realizat că era în joc dreptul la exprimarea liberă. Intenţia guvernului şi a presei era de a o distruge în mod deliberat pe puternica Victoria Claflin şi publicaţia sa. Au urmat numeroase procese pentru obscenitate şi calomnie şi opt arestări. În cele din urmă, Victoria a fost achitată de toate acuzaţiile, dar taxele juridice au dus-o la faliment, iar guvernul i-a confiscat averea în loc să îi acorde despăgubiri. Ea şi familia ei, deşi nevinovaţi, au primit ameninţări cu moartea şi scrisori de şantaj.
Fiind o fiinţă extrem de puternică, prima fostă candidată la preşedinţia Statelor Unite, nu s-a dat bătută şi luat totul de la zero. În 1876, divorţează de al doilea soţ, iar doi ani mai târziu, s-a mutat în Anglia, a continuat campaniile pentru drepturile femeilor şi chiar a pus bazele unui nou ziar, “Humanitarian“. În 1883, Victoria s-a căsătorit cu John Biddulph Martin, un bancher bogat, căruia i-a supravieţuit 26 de ani, până în 1927.
Pionieră şi „prizonieră”
Ideile avangardiste, ambiţiile, curajul şi consecvenţa au făcut din Victoria numărul unu sub mai multe aspecte: prima femeie candidat la preşedinţia S.U.A., într-o vreme în care femeile nici măcar nu aveau dreptul de vot, prima femeie agent de bursă, prima femeie care a luptat pentru lucruri care, azi, ne par absolut normale şi, ca o ironie, printre altele, tocmai faptul că era femeie, a făcut ca toate acestea să se întoarcă împotriva ei. Lupta sa trebuie cu atât mai mult apreciată cu cât, nici până azi, multe dintre ele nu au devenit posibile, deşi au trecut aproape 130 de ani de la acţiunile şi ideile sale îndrăzneţe. Ea a fost pioniera care le-a dat curajul şi altor peste 35 de femei ca să rişte să aspire la Casa Albă, un subiect tabu pentru acea vreme. Demnă de toată stima noastră, Victoria Claflin Woodhull a fost o pionieră prin mentalitatea sa avangardistă, dar o „prizonieră” a societăţii conservatoare şi constrângătoare cu care a fost contemporană.
dependenţii de cultură 