Greta Lovisa Gustafsson. Vă spune ceva numele acesta ? Dacă nu, poate că numele de Greta Garbo vă spune mai multe. Mai ales dacă sunteţi cât de cât iniţiaţi în ale cinematografiei universale de la începutul secolului trecut. Da, este vorba de marea actriţă suedeză pe care precis, deja, aţi asociat-o în minte cu poreclele „Sfinxul suedez”, „prinţesa de vis a eternităţii” şi „Divina”. Numai că acest exerciţiu de memorie are rolul doar de a o introduce pe cea pe care o vom descoperi sau redescoperi dincolo de pelicula de celuloid.
Acum o să vă întrebaţi: ce poate să fie atât de interesant dincolo de cariera unei atât de mari actriţe încât să îi dedic un întreg articol fără a-i lua în seamă cariera. Ideea este că i s-ar putea dedica o întreagă carte numai luând în considerare viaţa particulară a Gretei Garbo, atât de interesante şi de picante sunt detaliile vieţii ei.
„Nu vreau ca oamenii să vorbească despre mama şi tatăl meu.”
părinţii Gretei
Să începem cu începutul suedez al Gretei Lovisa Gustafsson. Greta s-a născut chiar în capitala Suediei, în Stockholm, într-o seară de 8 septembrie 1905, la ora 19.30, cântărind 3,5 kg şi măsurând 52 de cm. Părinţii săi au fost oameni simpli. Mama, Anna Lovisa (Johansdotter), lucra într-o fabrică de gemuri, după ce fusese casnică, iar Karl Alfred Gustafsson era muncitor, dar a mai lucrat ca ajutor de măcelar, curăţător de străzi şi băcan. A fost cel mai mic copil al acestora, mai având un frate, Sven Alfred şi o soră, Alva Maria. Fiind foarte săraci, când s-a născut Greta, patronul tatălui acesteia s-a oferit să o adopte, dar famila nu a fost de acord. Alintul ei de mic copil era „Kata”.
Deşi a fost foarte ataşată de tată, mama a reprezentat centrul vieţii ei, cum afirma ea mai târziu. Când, ca star, era întrebată despre părinţii ei, acest lucru o deranja, afirmând: „Au fost părinţii mei la fel cum sunt pentru voi părinţii voştri. Pentru mine asta contează. De ce ar trebui ca lumea să vorbească despre ei ? Nu vreau ca oamenii să vorbească despre mama şi tatăl meu.”
Copilul visător, timid şi retras
Cei trei copii au crescut într-un cartier al clasei muncitoare, într-un apartament cu trei camere, despre care Greta povestea: „Era permanent gri, iar nopţile de iarnă, lungi. Tatăl meu şedea într-un colţ mâzgălind figuri pe ziar. În cealaltă parte a camerei, mama repara haine vechi şi zdrenţăroase, oftând. Noi, copiii, vorbeam cu voce scăzută sau pur şi simplu stăteam în linişte. Eram plini de nelinişte de parcă plutea un pericol în aer. Astfel de seri erau de neuitat pentru o fată sensibilă. În cartier, toate locuinţele erau identice, iar urâţenia lor se sincroniza cu tot ce ne înconjura.” Într-un astfel de decor zilnic, nu era de mirare că Greta visa cu ochii deschişi, ziua-n amiaza-mare, transpunându-se în lumi mai atractive din toate punctele de vedere. Era un copil retras, visător şi căruia îi plăcea să se joace singur. Visa chiar şi la şcoală, unde a fost înscrisă la 7 ani şi unde materia preferată era istoria, iar cel mai puţin agreate erau matematica şi geografia.
Sărăcia din familie a obligat-o să aibă un „loc de muncă” încă de la 6 ani ca vânzătoare a ziarului “Stridsropet”, o publicaţie a Armatei Salvării. Cu banii obţinuţi mergea la cinematograf, fapt care spune multe despre copilul visător.
Copilăria Gretei poate fi descrisă cel mai bine ca o alternanţă de momente bune şi rele, după cum mărturisea chiar ea însăşi când era întrebată: „Eram când fericită, când nefericită. Fericită pe moment, iar în momentul următor nu mai rămânea nimic din fericirea aceasta.” Era fericită de Anul Nou când mergea la biserică cu familia şi apoi luau masa împreună şi se întâlnea cu oamenii dragi ei. Când, în Stockholm, patina şi schia şi se bătea cu bulgări de zăpadă, cu obrajii îmbujoraţi. Aceste momente îi vor lipsi extrem de mult după ce se va stabili în S.U.A., ţara adoptivă care o obosea şi enerva şi pe care o considera necizelată. „Aici nu simţi că trăieşti !”
„Aş vrea să am puteri supranaturale ca să pun în ordine lucrurile greşite”
Ajunsă la vârsta adolescenţei, în timp ce frecventa cinematografele, Greta îşi făcuse primul său idol, respectiv pe actorul şi cântăreţul danez, Carl Brisson. Se chiar îndrăgostise de acesta şi, când el venise în cartierul în care ea locuia, l-a aşteptat şi i-a dat un buchet de violete. În schimb, a primit un autograf şi o invitaţie la spectacolele sale.
Adolescenta timidă, de 13 ani, avea şi calităţi înnăscute de lider, puse în valoare când regiza împreună cu copiii mici piese teatrale, iar mai târziu, împreună cu prietenii săi, va juca în piese de teatru pentru amatori şi va frecventa Teatrul Mosebacke. Îşi încropise chiar şi propria companie teatrală numită „The Attic Theatre”, punându-i pe copii să aducă recuzita de acasă. Prima piesă „regizată” a fost una de teatru de revistă în care ea interpreta diverse roluri, de la cel de zeiţă a păcii la un personaj de 3 ani.
Aceste momente fericite alternau, cum se întâmplă în viaţă, cu cele nefericite sau chiar tragice. Nevoile materiale cresc şi o obligă pe Greta să părăsească şcoala la 13 ani. Oricum, ura şcoala, iar fetele din familiile din clasa muncitoare nu obişnuiau să urmeze un liceu, lucru care i-a creat Gretei un permanent complex de inferioritate.
Un alt moment nefericit a fost moartea tatălui, bolnav de nefrită, care a lăsat familia nevoiaşă. Cu atât mai nevoiaşă cu cât acesta işi pierduse locul de muncă din cauza repetatelor dăţi în care a lipsit de la lucru, afectat fiind şi el de epidemia de gripă spaniolă care se abătuse şi asupra Stockholmului. Adolescenta de 14 ani avusese grijă de acesta ducându-l săptămânal la spital pentru tratament. Dispariţia în 1920 a tatălui, de care era foarte ataşată, a afectat-o profund şi a schimbat multe lucruri în viaţa Gretei. O vreme după moartea tatălui, ea mergea noaptea la cimitir pentru a se asigura că acesta nu fusese înmormântat de viu.
De la spuma de ras, la pelicula de celuloid
Mai de voie, mai de nevoie, Greta s-a angajat într-o frizerie,
unde pregătea spuma de săpun cu care era dată faţa clienţilor înainte de bărbierit, ocupaţie pe care ea o lua foarte în serios, fiind primul său loc de muncă adevărat. „Fata cu săpunul”, cum era numită, îi dădea mamei sale întreg salariul, dar îşi păstra bacşişul cu care cumpăra ciocolată, lucru care s-a răsfrânt asupra siluetei.
Apoi, sfătuită de prieteni, s-a angajat într-un magazin universal, ocupându-se de livrări în cadrul raionului cu articole de modă. Fotogenică fiind, magazinul pentru care lucra avea să o folosească ca model pentru pălării sau pantaloni scurţi în pliantul său publicitar. A fost primul pas spre o turnură a vieţii la care tânăra suedeză visa de mic copil. „Domnişoara Gustavsson”, cum era numită la magazin, era foarte ambiţioasă, restrictivă cu ea însăşi şi tăcută. Atât de tăcută încât atunci când i se propusese să fie model în catalogul pentru colecţia de pălării pentru anul 1921 ea a exclamat: „Oh, how happy I am !”, replică pe care patronul magazinului a considerat-o cea mai lungă pe care o auzise la ea.
Greta se maturizează, se cizelează, slăbeşte şi se îmbracă ca o lady, iar prietenii şi familia încep să o trateze ca pe un adult. Cu toate acestea sau cu atât mai mult, Greta nu a renunţat la visul său legat de teatru, iar apariţia sa într-un scurt film publicitar produs tot pentru acelaşi magazin avea să îi „netezească” calea spre cariera de actriţă. Filmul publicitar a rulat în cinematografele din oraş, premiera lui având loc în 12 decembrie 1920, şi avea să îi schimbe viaţa. Deşi era doar un film publicitar cu ocazia împlinirii a 40 de ani de existenţă a magazinului în care lucra, film numit „Mr. And Mrs. Stockholm Go Shoppping”, acesta i-a oferit viitoarei actriţe şansa primului rol din viaţa ei.
Greta nu mai e „the shop girl”
Cu fiecare apariţie pe peliculă, Greta capătă experienţă şi tot mai multe şanse de a se face remarcată. Dar, într-un interviu, Orson Welles afirma că, înainte să îşi schimbe numele, Greta a apărut şi în două reclame la pâine.
După toate aceste apariţii, prinzând gustul acestei
meserii şi încurajată de propria performanţă, face pasul următor, respectiv aplică şi câştigă o bursă la o importantă şcoală de teatru suedeză. Se pare că tot mai mult dădea dovadă de talent deoarece, încă de pe băncile şcolii, apare într-un rol secundar din „En lyckoriddare” (1921). În acelaşi an, deşi ar mai fi avut ocazia să mai joace într-un film, şeful ei nu i-a mai permis, dar va juca în anul următor, împreună cu Alva, în „A Scarlet Angel”.
Tot în 1922, datorită faptului că a fost remarcată în faţa unui magazin de pantofi de către producătorul şi regizorul de filme, Erik A. Petschler, a mai primit un rol secundar în pelicula „Luffar Petter”. Pentru acest film, Greta părăseşte magazinul, după aproape doi ani, „pentru a juca în filme”, deoarece altfel nu a putut obţine cele două săptămâni necesare pentru turnarea lui. Avea doar 16 ani !
Greta Gustaffson Garbo devine Greta Garbo
Dar, după atâtea roluri secundare şi comerciale, urmează şi un rol principal în filmul lui Mauritz Stiller, „The Saga of Gösta Berling” (1924), având la bază romanul lui Selma Lagerlöf.
La probele pentru acest film, Greta a fost foarte emoţionată, dar
totul a decurs bine. Regizorul era foarte impresionat de chipul lui Greta, spunând despre ea că „are ceva extraordinar”. În timp, Stiller s-a dovedit a fi pentru Greta un fel de Pygmalion. I-a interzis să dea interviuri când el nu era de faţă, au început să meargă împreună la evenimente sociale, la teatru, la restaurante, o ajuta să îşi aleagă garderoba şi a introdus-o în cercul său de prieteni şi artişti. Era mentorul şi preotectorul ei, pretindea că el a învăţat-o tot ce ştie, considerând-o uşor de „modelat” în mâinile lui.
Acum are loc şi o mare schimbare deoarece pe afişul
şi genericul filmului „The Saga of Gösta Berling”, Greta Gustaffson Garbo apare ca Greta Garbo. M. Stiller este cel care face această schimbare care este consemnată printr-un document din 1923. Deşi aţi auzit de numele Garbo, precis nu ştiaţi că în suedeză, Garbo înseamnă „spiriduş” şi „drăcuşor”. Înainte ca Stiller să intenţioneze să îi schimbe numele, şi Greta se gândise la asta pentru că nu i se părea că este unul foarte bun pentru o actriţă. Totuşi, Stiller a fost cel care a căutat un nume mai scurt, mai modern, mai elegant, mai internaţional şi uşor de pronunţat. Iniţial, ajunsese la varianta „Gábor”, deci am fi putut vorbi azi de „Greta Gábor” ! Au existat şi zvonuri cum că o prietenă de-a Gretei a ales varianta „Garbo”. Oricum, de acum înainte, începe adevărata saga cinematografică a Gretei Garbo, aşa cum o cunoaştem mai bine ! Între cei doi, se pare, că ar fi existat şi o relaţie amoroasă. Odată cu premiera din martie 1924 a filmului „The Saga of Gösta Berling” şi cu crearea „Gretei Garbo”, începe aventura marii actriţe aşa cum o cunoaşte o lume întreagă !
dependenţii de cultură 